Luna porţilor deschise la Prefectură - FOTO

Luna porţilor deschise la Prefectură - FOTO

Sărbătorirea zilei de 9 Mai alături de elevi de toate vârstele şi apropierea zilei de 1 Iunie oferă prefectului Costică Macaleţi ocazia de a deschide Palatul Administrativ tuturor tinerilor botoşăneni ce consideră utilă o vizită în instituţia din care se conduce judeţul.

Timp de o lună grupurile de elevi, dar şi micuţii de grădiniţă, vor putea admira expoziţia de peste 100 de lucrări plastice şi literare despre Uniunea Europeană, amenajată în holul principal al prefecturii. Totodată, spaţiile considerabile de aici aşteaptă şi lucrările altor mici talente ce doresc să-şi transmită mesajele despre valorile europene şi lumea copiilor.

„Este spaţiu de expunere suficient şi pentru alte lucrări care să coloreze şi să înveselească atmosfera din Palatul Administrativ. Totodată, cred că vizitele elevilor însoţiţi de cadrele didactice pot fi utile, oferind suportul practic pentru noţiunile învăţate în şcoală despre organizarea şi conducerea unităţilor administrativ-teritoriale. Îi aştept cu drag pe toţi elevii interesaţi.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi.

Expoziţia amenajată până acum include lucrări de pictură semnate de copii ai Liceului de Artă „Ştefan Luchian”, sub îndrumarea profesorilor Ştefania Manolache, Mihaela Pânzariu, Elena Ţenov, Oana Popovici, Anca Rusu, Alina Munteanu, Gheorghe Stanciu, Lenuţa Musteaţă, Mariana Condurache, Simona Şuhan, Cristina Chelaru şi Ana Weiss. Şi şcoala nr. 7 este reprezentată prin numeroase picturi şi modelaje cu aceeaşi tematică europeană, profesorii îndrumători fiind Mihaela Horodincu, Adriana Agavriloae, Liliana Iurescu, Amelia Corneanu, Angela Ivan, Daniela Orăşanu, Ionela Hluşcu, Mihaela Duduman şi Monalisa Clonţ. Un colţ aparte al expoziţiei este colierul de eseuri realizate de liceeni de la Colegiu Naţional „Mihai Eminescu”, sub coordonarea profesoarei Violeta Zamfirescu.

Grupurile de vizitatori sunt rugate să anunţe vizitele cu câteva zile înainte, astfel încât musafirii să poată vedea şi sălile de şedinţă ale Palatului Administrativ.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.