Lacrimi de durere! Zeci de oameni l-au condus pe ultimul drum pe profesorul Cornel Stoica din Dorohoi - FOTO

Lacrimi de durere! Zeci de oameni l-au condus pe ultimul drum pe profesorul Cornel Stoica din Dorohoi - FOTO

Rude, colegi, prieteni, elevi dar şi simpli dorohoieni impresionaţi de tragedie l-au condus astăzi pe ultimul drum pe profesorul Stoica Silviu-Cornel. 

Corneliu-Silviu Stoica a fost profesor de Electronică şi Automatizare, la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni. Sicriul, cu trupul neînsufletit al profesorului, a fost depus până astăzi la capela Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi.

Dispariția lui a produs șoc în mediul învățământului local, dar și județean!

Familia și apropiații i-au adus un ultim omagiu profesorului decedat, găsit fără suflare, căzut în fața garajului său din strada Poștei din Dorohoi. Dorohoienii au vrut să îşi prezinte omagiile celui care a fost profesorului Stoica Silviu-Cornel.

După o slujbă religioasă ţinută de un sobor de preoţi, cortegiul funerar a pornit în jurul prânzului către Cimitirul din Dorohoi unde profesorul Stoica Cornel îşi va dormi somnul de veci.

Reamintim faptul că luni, 23 februarie 2015, la prima oră locatarii unui bloc de pe strada Poștei au apelat numărul de urgenţă 112, pentru a solicita prezenţa unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Dorohoi, deoarece proprietarului unui garaj care se pregătea să plece cu maşina s-a prăbuşit pe suprafaţa betonată din faţa garajului.

Așa va rămâne în conștiința noastră, ca un părinte, soț, coleg, profefor fără cusur, stimatul profesor Stoica Silviu-Cornel! Dumnezeu să-l ierte!”.

Sursa: DorohoiNews.ro

[gallery link="file" orderby="title"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.