ISU Botoșani: „De Ziua Națională, salvatorii dau viață României” - FOTO

ISU Botoșani: „De Ziua Națională, salvatorii dau viață României” - FOTO

„De Ziua Națională, salvatorii dau viață României” este mesajul pe care îl transmit pompierii botoșăneni tuturor celor care vor să se alăture unor acțiuni de donare de sânge.  

În fiecare zi, cineva așteaptă pe un pat de spital un ajutor de la oameni cu suflet mare și nu de puține ori, acesta vine de la necunoscuți care știu ce înseamnă să ai nevoie de sânge pentru o transfuzie sau o intervenție chirurgicală. În spatele unei vieți salvate, sunt și donatorii voluntari, iar pompierii se numără printre aceștia.

În apropierea Zilei de 01 Decembrie, ei și-au dorit să îi ajute pe cei care au probleme de sănătate și să încurajeze botoșăneni să devină, la rândul lor, salvatorii care dau viață, prin participarea la acțiuni de donare de sânge.

O astfel de inițiativă se desfășoară astăzi și mâine, la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani, unde s-au prezentat primii donatori. Printre aceștia se află pompieri care donează sânge încă din anul 2004, dar și voluntari din cadrul programului național „Salvatori din pasiune”, care se află la prima activitate de acest gen.

Acțiunile vor continua până la sfârșitul anului, având în vedere faptul că sunt angajați ISU care donează sânge de mai multe ori pe an și trebuie să respecte intervalul minim între donări.

Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc ca oamenii să conștientizeze faptul că o picătură de sânge poate să salveze viața unui om, iar aceasta nu este doar o expresie, ci o realitate pe care foarte multe persoane o trăiesc, la un moment dat în viață.

Stirea anterioara

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar în localitatea Cătămărăști Deal

Stirea Urmatoare

Un ciclon lovește Europa. Ce țări vor fi afectate de ninsori puternice și vreme extremă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.