ISU Botoşani a primit Drapelul de Luptă - simbolul onoarei şi gloriei militare! - FOTO

ISU Botoşani a primit Drapelul de Luptă - simbolul onoarei şi gloriei militare! - FOTO

Pompierii botoșăneni au trăit duminică dimineață probabil cele mai importante momente din carieră. În cadrul unei festivități emoționante ce a avut loc pe strada Cuza Vodă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a primit Drapelul de Luptă.

A fost înmânat de secretarul de stat Raed Arafat inspectorului șef al ISU Botoșani, în baza unui decret prezidențial semnat de președintele României, Klaus Iohannis. Colonelul Radu Anton a îngenuncheat și a sărutat tricolorul, după care, împreună cu cadrele ISU prezente la manifestare, a rostit un jurământ care a început cu, „jur să păstrez ca pe lumina ochilor drapelul de luptă tricolor”. Apoi a defilat cu Drapelul de Luptă prin fața oficialităților și a sutelor de botoșăneni care au ținut să ia parte la ceremonialul înălțător.

„E unic pentru Botoșani, e unic pentru structura noastră, a pompierilor. Primim simbolul care ne identifică, ne reprezintă și în tradiția militară a poporului român, Drapelul este simbolul structurii militare. Îl păstrăm cu sfințenie, regulile când acest Drapel se scoate la ceremonialuri se respectă cu sfințenie și reprezintă valoarea pentru care noi existăm ca instituție”, Col.Radu Anton, inspector șef ISU Botoșani.

Înainte de înmânare, Drapelul de Luptă a fost sfințit de un sobor de cinci preoți condus de părintele protopop Lucian Leonte.

Defilarea a fost una impresionantă fiindcă ISU Botoșani și-a scos în stradă și o mulțime de autospeciale și utilaje de intervenție, de la bărci pneumatice la o scară pe care a fost înălțat tricolorul.

Nu a lipsit nici ”Gorun”, câinele ISU Botoșani dresat pentru intervenții la dezastre urbane. Tuturor li s-au adăugat și cadrele de la Poliție, Jandarmerie și Poliția de Frontieră. La ceremonia desfășurată chiar de Ziua Protecției Civile au luat parte: prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu, primarul Ovidiu Portariuc, dar și fostul prefect Costică Macaleți, consilieri locali, directori de instituție. Nu au lipsit generalul de brigadă Ovidiu Vasilică, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a citit decretul prezidențial și Mihail Harabagiu, omologul său din Republica Moldova. Sursa: botosaneanul.ro

Stirea anterioara

Femeie depistată circulând cu autoturismul în stare de ebrietate, pe strada Poștei

Stirea Urmatoare

Mașini neînmatriculate depistate de polițiști circulând pe străzile din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.