Incendiu la clădirea monument din Botoșani, stins după cinci ore, cu 35 de pompieri

Incendiu la clădirea monument din Botoșani, stins după cinci ore, cu 35 de pompieri

35 de pompieri au intervenit, mai bine de cinci ore, pentru stingerea incendiului care a cuprins acoperișul unei clădiri nelocuite de pe strada Maxim Gorki din municipiul Botoșani.

Alarma s-a dat în această dimineață, puțin înainte de ora 05.00. Spre locul indicat s-au deplasat șase echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu șase autospeciale, printre care și cea de intervenție și salvare de la înălțime.

La sosirea pompierilor la fața locului, ardea acoperișul clădirii în totalitate, cu degajări mari de fum. Intervenția a fost îngreunată de accesul limitat la acoperiș prin interiorul imobilului, întrucât plafonul și podeaua erau parțial prăbușite.

Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 50.000 lei. S-au salvat și protejat bunuri în valoarea de cca. 200.000 lei.

Cauza probabilă de incendiu o constituie acțiunea intenționată.

Stirea anterioara

Doina Federovici a fost aleasă vicepreședinte a Senatului României

Stirea Urmatoare

Tânără din Dorohoi arestată preventiv pentru trafic de persoane

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.