Incendiu izbucnit la un depozit de cereale din Dorohoi

Incendiu izbucnit la un depozit de cereale din Dorohoi

În după-amiaza zilei de 3 iulie 2025, echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani acționează pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de cereale din municipiul Dorohoi.  

Incendiul se manifesta cu degajări mari de fum, în stația de condiționare prin care sunt legate magaziile cu benzi transportoare din cauciuc.

La fața locului s-au deplasat, trei autospeciale de stingere, autospeciala de salvare și lucru la înălțime, o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi.  

Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din interiorul magaziei, dar banda transportoare pe aproximativ 150 de metri. 

Din fericire, nu sunt persoane surprinse în interior.  Incendiul este localizat. Se intervine în continuare pentru lihidarea focarelor.

Stirea anterioara

Tânără de 26 de ani depistată la volan, deși nu avea permis de conducere

Stirea Urmatoare

Autoturism căutat pentru confiscare, descoperit la Racovăț

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.