Incendiu în Piața Dorohoi! Doar prin intervenția promptă a pompierilor s-a evitat un dezastru

Incendiu în Piața Dorohoi! Doar prin intervenția promptă a pompierilor s-a evitat un dezastru

Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi printr-un apel la numărul de urgenţă 112 sâmbătă, 5 octombrie 2013, în jurul orei 21:15, pentru a interveni la stingerea unui incendiu izbucnit în Piața Centrală a Municipiului Dorohoi.

Aceștia s-au deplasat la locul intervenţiei unde au constatat faptul că ardeau șapte tarabe din platoul 1 al Pieței Centrale Dorohoi. Pompierii au reușit să stingă repede incendiul și să prevină astfel un dezastru.

Tarabele s-au aprins repede deoarece sunt făcute din fibră de sticlă, material care arde cu flacără la o sursă de căldură. Totodată, incendiul s-a propagat repede, iar flăcările au fost atât de înalte încât au ajuns până la acoperiș, acesta din urmă fiind parțial afectat.

„Aseară (n.r. 5 octombrie 2013), imediat după intervenția pompierilor s-a făcut curat acolo, pentru ca dimineață, cetățenii să nu fie afectați de acest lucru, iar activitatea să nu fie periclitată. Vom face toate demersurile pentru a urgenta reabilitarea zonei afectate.”, a declarat pentru Dorohoi News, Daniel Acojocăriței, șef Piață Dorohoi.

Deocamdată se presupune că incendiul a izbucnit din cauza unei candele lăsată aprinsă, însă se efectuează în continuare cercetării pentru stabilirea cauzelor izbucnirii incendiului.

Sursa: DorohoiNews.ro

 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Accident! Două mașini s-au izbit în comuna Hilișeu Horia – FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.