Impact frontal pe drumul Botoșani-Suceava! O persoană a fost rănită şi transportată la spital

Impact frontal pe drumul Botoșani-Suceava! O persoană a fost rănită şi transportată la spital

O persoană a fost rănită şi transportată la spital în urma unui accident rutier produs, joi, pe raza localităţii Vlădeni.

Şoferul de 39 de ani al unei autoutilitare Dacia, care circula dinspre Suceava spre Botoşani nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de o maşină care circula în faţa sa, iar la un moment dat, când şoferul din faţă a frânat, acesta a intrat în panică, a pierdut controlul asupra volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o camionetă Mercedes, care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului Dacia Logan a suferit serioase avarii în partea frontală, lucru valabil şi pentru celălalt automobil care a intrat într-un şanţ şi s-a oprit într-un cap de pod. Mai grav este însă faptul că în momentul producerii accidentului şoferul din Mercedes a lovit atât de tare parbrizul cu capul încât l-a crăpat.

De altfel, conducătorul auto a şi fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati. Circulaţia a fost întreruptă timp de câteva minute şi s-a format o coadă de aproximativ un kilometru.

Şoferul care a produs accidentul, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Stirea anterioara

Avocatul Poporului anunță un nou program de audiențe la Botoșani pentru luna decembrie

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.