Garsonieră cuprinsă de flăcări la Botoșani! Un bărbat a fost salvat de pompieri – FOTO

Garsonieră cuprinsă de flăcări la Botoșani! Un bărbat a fost salvat de pompieri – FOTO

Un bărbat a fost salvat de pompierii botoșăneni dintr-o garsonieră cuprinsă de flăcări, în după amiaza zilei de vineri, 1 aprilie 2022.

Acesta era în interiorul casei, situată la etajul IV al unui bloc de pe strada Aleea Parcului, din municipiul Botoșani, când bunurile din interior au fost cuprinse de flăcări și s-a refugiat în balcon. Salvatorii au trecut prin foc și l-au scos pe brațe, fiind transportat la ambulanță. Potrivit cadrelor medicale, bărbatul a fost intoxicat cu fum, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Alte 15 persoane, din care un copil, care locuiesc la etajele IV și III au fost evacuate de pompieri. Concomitent cu acțiunea de evacuare a locatarilor s-a intervenit pentru stingerea incendiului care se manifesta violent în interiorul garsonierei, dar și pentru evacuarea fumului dens care era prezent la nivelul etajelor superioare. 

Patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, autoplatforma de lucru la înălțime, dar și două ambulanțe SAJ,  polițiști și jandarm au fost mobilizați la locul evenimentului. 

Vigilența vecinilor și intervenția promptă a pompierilor botoșăneni au împiedicat producerea unei tragedii. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este o lumânare lăsată aprinsă nesupravegheată lângă materiale combustibile.

Stirea anterioara

Accident! Patru bărbați răniți după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un tractor - FOTO

Stirea Urmatoare

Mașini neînmatriculate depistate de polițiști circulând pe străzile din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.