Două persoane, au ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini, în urma unui incendiu care le-a cuprins casa

Două persoane, au ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini, în urma unui incendiu care le-a cuprins casa

Două persoane, soț și soție, de 80 respectiv 76 de ani, au ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini, în urma unui incendiu care le-a cuprins casa.

S-a întâmplat în această seară, la Liveni. Când s-a produs evenimentul, cei doi erau în locuință. Vecinii au observat flăcările și i-au ajutat să iasă afară. Tot ei au sunat la 112 și au cerut sprijin de la pompieri.

Două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Manoleasa, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță au ajuns la fața locului, în cel mai scurt timp.

Aceștia au constatat că locuința, formată din două camere, cu o suprafață totală de aproximativ 80 de metri pătrați, ardea în totalitate. Flăcările s-au extins cu repeziciune la întreaga construcție după ce o butelie a explodat. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit mai bine de o oră. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă.

Astfel de evenimente pot fi prevenite, respectând următoarele măsuri și reguli:
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu lăsați ușa sobei deschisă;
- nu supraîncălziți soba;
- montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;
- nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;
- nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
- nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire;
- stingeți focul pe timpul nopții.

Stirea anterioara

Casă mistuită de flăcări după ce proprietarul a verificat o butelie abia montată cu un chibrit

Stirea Urmatoare

Doi bărbați, tată și fiu, au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.