Doi morți și patru răniți în urma unui accident produs de un tânăr botoșănean - FOTO

Doi morți și patru răniți în urma unui accident produs de un tânăr botoșănean - FOTO

Un șofer din județul Botoșani, în vârstă de 28 de ani, a produs un accident șocant, joi noapte, pe un drum din Stroiești, județul Suceava. I. D. Diaconu, din comuna Ibănești, a intrat într-o depășire periculoasă, care a dus la moartea a doi soți din județul Suceava, și rănirea întregii sale familii. 

Atât el, cât și soția de 25 de ani, și cei doi copii, un bebeluș și unul de doi ani, au fost răniți și transportați la spital. 

Tânărul se afla la volanul unui autoturism BMW și circula pe D.N 17, din direcția Ilișești spre municipiul Suceava. La un moment dat,  s-a angajat neregulamentar în efectuarea unei depășiri, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW, condus regulamentar pe direcția municipiul Suceava spre comuna Ilișești, de către G. L., în vârstă de 60 ani, din comuna Berchișești.

În urma impactului G. L. și soția sa, de 67 de ani, au murit. Soția șoferului, P. D., de 25 ani, din comuna Ibănești, era pe scaunul din dreapta. O fetiță era în dispozitivul special pentru bebeluși, iar un alt copil, de doi ani, se afla lângă aceasta. Cu toții au fost răniți.

Daniel a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă” și „ucidere din culpă. Sursa: botosaninews.ro.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Mașini neînmatriculate depistate de polițiști circulând pe străzile din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.