Peste 600 de locuri de muncă vacante la nivelul județului Botoșani
Doi bătrâni din Hudești și Hilișeu-Horia rătăciți în pădure. Atenție la locurile în care mergeți să culegeți ciuperci!
La data de 13 octombrie 2022, polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că două persoane, de 78 și 84 de ani, din localitățile Hudești și Hilișeu Horia, au părăsit domiciliul pentru a se deplasa în pădure și nu au revenit până la lăsarea serii, fiind nevoie de intervenția polițiștilor și a voluntarilor din cadrul Serviciilor Voluntari pentru Situații de Urgență, pentru identificarea lor.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că o femeie de 78 de ani, din comuna Hudești și un bărbat, de 87 de ani, din comuna Hilișeu Horia, au părăsit domiciliul în cursul dimineții de 13 octombrie, pentru a se deplasa în pădurile din proximitatea locuințelor, iar până la lăsarea serii nu au revenit, motiv pentru care familiile acestora au solicitat intervenția polițiștilor.
Cele două persoane au fost identificate după câteva ore de căutări, în interiorul pădurilor, fiind în afara oricărui pericol și declarând că s-au rărăcit.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite, vă recomandăm:
-Nu plecați niciodată singuri în pădure, mai ales în zonele necunoscute;
-Luați-vă asupra dvs. telefonul mobil, cu bateria încărcată;
-În momentul în care aveți certitudinea că v-ați rătăcit sau o persoană din grupul dvs s-a rătăcit, anunțați imediat operatorul 112 și urmați întocmai recomandările primite;
-Rămâneți în același loc, nu vă schimbați locația decât cu acordul operatorului 112;
-La apropierea înserării, opriți activitatea și retrăgeți-vă către locul de intrare în pădure.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.