Dezbatere cu peste 400 de elevi pe tema drogurilor

Dezbatere cu peste 400 de elevi pe tema drogurilor

Săptămâna prevenirii criminalității a debutat cu un eveniment inedit organizat, astăzi, 22 mai a.c.,  la Casa de Cultură a Tineretului de către Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

Dezbaterea Drogurile – o provocarea a adolescenților, a prezentat interes pentru peste 400 de liceeni, prezenți la activitate, aceștia participând activ la discuțiile cu specialiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române,  Agenției Naționale Antidrog,  Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, precum și Unitații de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Mavromati” Botoșani. 

Elevilor le-au fost prezentate situații reale cu care se pot confrunta dacă consumă droguri sau substanțe pshioactive, totodată fiind informați cu privire la răspunderea penală asociată consumului și la efectele dăunătoare ale acestuia.

Activitatea a avut caracter interactiv, elevii adresând întrebări speciliștilor prezenți, scopul principal fiind creșterea gradului de informare și conștientizare a elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de droguri și substanțe psihoactive.

Stirea anterioara

Prognoza meteo ANM 22 mai - 19 iunie. Fenomene meteo extreme şi vreme caldă

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.