Decizie extremă - VIDEO / FOTO: Un bărbat din Șendriceni a intrat în greva foamei deoarece riscă să fie lăsat pe drumuri cu cinci copii

Decizie extremă - VIDEO / FOTO: Un bărbat din Șendriceni a intrat în greva foamei deoarece riscă să fie lăsat pe drumuri cu cinci copii

Decizie extremă luată de un bărbat din Șendriceni, care a hotărât să intre în greva foamei pentru a protesta astfel la decizia de evacuare dintr-un spațiu în care a locuit aproximativ zece ani.

Putem vorbi chiar de un caz social deoarece Cristian Ostafe, în vârstă de 43 de ani, din Șendriceni, riscă ca împreună cu soția și cei cinci copii, dintre care trei minori, să fie evacuați de către Primăria Șendriceni din locuința în care au stat zece ani.

Povestea începe în anul 2005 când acesta și-a manifestat dorința de a locui într-un spațiu proprietate a Primăriei Șendriceni, care la momentul respectiv era în paragină, acesta fiind un fost sediu de CAP.

„Începând cu anul 2006 am ajuns la o înțelegere și am încheiat un contract de închiriere pe un an de zile, apoi în perioada 2007-2008 am plătit doar chiria fără existența vreunui contract, iar din anul 2008 până în 2012 a fost încheiat un nou contract de închiriere. În 2012 a expirat contractul, iar din pricina unor divergențe, Primăria Șendriceni nu a mai fost de acord să încheie un nou contract de închiriere. Începând din anul 2012, Primăria Șendriceni a scos la licitație acea locuință și a încercat să mă scoată afară din spațiul în care am locuit zece ani și în care am investit foarte mult având în vedere că în 2005 nu erau uși, geamuri, gard sau fântână.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Cristian Ostafe.

Executorul a cerut ajutorul primăriei pentru a scoate toate lucrurile din acel spațiu, însă cei trei oameni plătiți pentru a face acest lucru au fost dați afară de bărbat. După tot scandalul, executorul judecătoresc a decis să amâne evacuarea. Imediat după ce executorul judecătoresc a plecat, barbatul și-a luat cei trei copii și s-a dus în fața primăriei pentru a protesta.

„Vreau să intru în greva foamei pentru o perioadă nedeterminată sau până la găsirea unei soluții pentru a putea fi pusă în practică evacuarea, adică să îmi fie pus la dispoziție alt imobil. Sunt dispus să stau în greva foamei și voi face toate eforturile pentru binele copiilor mei.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Cristian Ostafe.

Potrivit administrației locale, bărbatul a acumulat datorii foarte mari la plata chiriei, iar decizia de evacuare este una legală, deoarece există o hotărâre judecătorească definitivă, executorul fiind chemat să pună în practică ordinul dat de instanță. Primarul și executorul judecătoresc susțin că cel mult peste două săptămâni, bărbatul, copiii și concubina acestuia vor fi evacuați.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Zilele Municipiului Dorohoi 2015: Vezi lista cu artiștii care au confirmat prezența!

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.