Atenție! COD GALBEN de instabilitate atmosferică emis pentru județul Botoșani
Copiii polițiștilor, invitați de onoare la locul de muncă al părinților
Pentru fiecare copil, părinții sunt eroii de zi cu zi, iar atunci când părinții poartă uniformă, curiozitatea celor mici este cu atât mai mare: Ce fac mama și tata atunci când pleacă la serviciu? Unde lucrează? Cum arată o zi din viața lor?
Ne-am dorit să le oferim copiilor polițiștilor răspunsuri la toate aceste întrebări, dar, mai ales, să le facem o bucurie.
De multe ori, suntem la serviciu atunci când ei sunt acasă, lucrăm în weekenduri, de sărbători sau în momente în care majoritatea familiilor își petrec timpul împreună. Sunt momente în care misiunea și responsabilitatea față de cetățeni ne țin departe de cei dragi.
Pentru câteva ore, copiii au intrat în lumea în care părinții lor își desfășoară activitatea. Au văzut unde lucrează, au descoperit echipamentele pe care le folosesc și au aflat mai multe despre ceea ce înseamnă meseria de polițist. Au pus întrebări, au fost curioși, au explorat și s-au bucurat să își vadă părinții într-un alt rol decât cel pe care îl cunosc acasă.
Pentru noi, însă, această întâlnire a însemnat mai mult decât prezentarea unei profesii.
A fost despre apropiere și despre bucuria de a împărtăși cu cei mici o parte din lumea noastră.
Am vrut ca, măcar pentru o zi, copiii să nu mai aștepte ca părinții să se întoarcă acasă de la serviciu, ci să vină ei în lumea părinților lor.
Să vadă locul în care aceștia își petrec o parte importantă din timp. Să înțeleagă de ce uneori mama sau tata trebuie să plece la serviciu atunci când ei și-ar dori să rămână acasă. Și, mai ales, să simtă că fac parte din această lume.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.