Casă mistuită de flăcări la Havârna. Proprietarul preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Dorohoi

Casă mistuită de flăcări la Havârna. Proprietarul preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Dorohoi

Un bărbat în vârstă de 80 de ani, din satul Tătărășeni, comuna Havârna, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această dimineață, alarma fiind dată puțin înainte de ora 06.00.

Proprietarul a reușit să iasă singur din casă. Întrucât la una dintre mâini prezenta o arsură mai veche, acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp timp, pompierii voluntari din comună, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă. Când pompierii au ajuns la fața locului, casa ardea în totalitate și exista pericolul de propagare a flăcărilor la două depozite de furaje și o magazie de lemne din gospodăria vecină.

Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri, care au înlăturat și riscul de explozie, din înteriorul locuinței fiind scoasă o butelie. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Astfel de evenimente pot fi evitate respectând următoarele reguli:
- Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
- Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
- Nu lăsați ușa sobei deschisă.
- Nu supraîncălziți soba.
- Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
- Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
- Stingeți focul pe timpul nopții.
- Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Stirea anterioara

Cele mai bune ceaiuri în lupta împotriva indigestiei

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.