Carte americană la Biblioteca Judeţeană

Carte americană la Biblioteca Judeţeană

Centrul Cultural al Ambasadei S.U.A. in România a îmbogățit în aceste zile, printr-o nouă donație de carte, „Raftul american”/ „AmericanShelf” din cadrul Secției de Limbi Străine a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani.

Ca și la precedentele acțiuni de acest gen, volumele care au intrat în patrimoniul bibliotecii cuprind lucrări de referință, literatura americană, lucrări de metodica predării limbii engleze si materiale pentru învățarea limbii engleze de diverse niveluri, carte pentru copii, pe suport clasic și digital. Se remarcă volumele despre viața și opera lui Mark Twain, lucrări aparținând unor scriitori de referință ai literaturii americane, precum Edgar Allan Poe sau O. Henry, dar și CD-uri și DVD-uri cu muzică și ritmuri tradiționale americane.

Donația amintită se înscrie în seria relațiilor excelente de colaborare pe care Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu” Botoșani le-a stabilit de-a lungul timpului cu Ambasada SUA la București. Amintim în această direcție chiar inaugurarea ”American Shelf” la Botoșani, în 2011, de către fostul ambasador al SUA la București, domnul Mark Gitenstein, precum și consolidarea fondului de carte din această donație, în urmă cu doar câteva luni, grație amabilității Excelenței Sale Hans G. Klemm, în vizită la Botoșani.

Stirea anterioara

Vezi lista cu profesorii înscriși la definitivat 2018 și programarea inspecțiilor!

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.