Botoşaniul găzduieşte „Trofeul Electricianului” – ediţia 2018

Botoşaniul găzduieşte „Trofeul Electricianului” – ediţia 2018

Luni, 4 iunie, începe concursul profesional „Trofeul Electricianului”, competiţie de tradiţie în domeniul energetic.

Vor concura peste 100 dintre cei mai buni electricieni din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. Competiţia include şi secţiunea „Trofeul Electricianului Junior” dedicată viitorilor electricieni;

Timp de trei zile, municipiul Botoşani va găzdui etapa pe companie a celei de-a XXXIX-a ediţii a concursului profesional „Trofeul Electricianului” 2018. În cadrul competiţiei, peste 100 dintre cei mai buni electricieni din Delgaz Grid îşi vor pune în valoare în cadrul probelor de concurs cunoştinţele, îndemânarea şi experienţa acumulate.

Evenimentul include, pentru al treilea an, şi secţiunea „Trofeul Electricianului Junior”, secţiune la care vor participa elevi de la licee cu profil energetic din Iaşi, Bacău şi Suceava.

Competiţia dedicată electricienilor cuprinde atât probe teoretice, cât şi practice şi se derulează pe şapte specializări: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 KV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune.

Primii trei clasaţi de la fiecare specializare vor reprezenta compania la faza naţională a competiţiei unde se vor întrece cu electricieni de la principalii operatori de distribuţie din România. Etapa naţională va avea loc în luna iulie, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, patronul şi protectorul celor care lucrează în domeniul energetic.

Stirea anterioara

Nouă condamnare pentru Adina Prisăcariu, „spaima șoselelor din Suceava”

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.