Botoșănean găsit fără suflare în propria locuință

Botoșănean găsit fără suflare în propria locuință

Un bărbat din Botoșani a fost găsit mort în propria locuință. Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din comuna Hlipiceni, care a fost găsit de un prieten venit să îl viziteze. Acesta a sunat la 112, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el.

Botoșăneanul suferea de mai multe afecțiuni medicale, iar cunoscuții spun că era consumator de băuturi alcoolice. Acesta locuia singur, potrivit botosaninews.ro.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. 

Stirea anterioara

Prefectul Dan Nechifor: „Ne dorim cu toții ca acest an școlar să se desfășoare în intregime în clasă și față în față cu dascălii voștri” - FOTO

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.