Bătrân salvat de pompieri după ce a suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei - FOTO

Bătrân salvat de pompieri după ce a suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei - FOTO

Un bătrân de 82 ani, care a suferit un accident vascular în timp ce repara acoperișul casei, a ajuns la timp la spital după o intervenție contracronometru a pompierilor din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și a echipajului de terapie intensivă SMURD.

S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, la Ungureni. Alarma a fost dată de fiica bărbatului care a sesizat că acesta nu mai poate să coboare de pe casă.

Doi dintre salvatori au urcat pe acoperiș și, cu ajutorul celorlalți colegi care așteptau pe două scări, au reușit să îl coboare, în siguranță, pe bătrân. Acesta a fost preluat de către echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Potrivit medicului de pe echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, dr. Dănuț Panaitescu, pacientul prezenta hemiplegie pe partea dreaptă, cu observație de accident vascular, conștient, stabil hemodinamic și respirator.

Stirea anterioara

Tânăr rănit într-un accident care a avut loc pe drumul Darabani-Dorohoi. Mașina s-a izbit într-un copac

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.