Bărbat din Bucecea salvat de la moarte de doi polițiștii din localitate

Bărbat din Bucecea salvat de la moarte de doi polițiștii din localitate

Vigilența polițistilor din Bucecea au făcut diferența între viață și moarte în cazul unui  bărbat de 45 de ani, din același oraș.

Miercuri, 6 decembrie, în jurul orei 08:00, Cristian și Simina, din cadrul  Poliției Orașului Bucecea se aflau în serviciu de patrulare, cu autospeciala de poliție, pe drumul județean DJ 208 D, la o distanță de aproximativ 3 kilometri de oraș, când a observat pe câmp, o persoană întinsă pe sol. 

Cristian, împreună cu colega de patrulare au oprit autospeciala și s-au îndreptat spre persoana respectivă, observând că este vorba despre un bărbat, de 45 de ani, cunoscut la nivelul subunității de poliție cu probleme de sănătate, îmbrăcat sumar, iar o parte dintre articolele vestimentare se aflau în apropierea acestuia. 

Cei doi l-au preluat și l-au transportat în regim de urgență la Centrul de Primiri Urgență din Bucecea, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, întrucât acesta prezenta simptomele instalării hipotermiei.

În acest moment este în afara oricărui pericol, datorită celor doi polițiști botoșăneni.

Stirea anterioara

Incendiu la o anexă gospodărească, din Botoșani

Stirea Urmatoare

Lucian Trufin: „Voi continua dezvoltarea județului Botoșani prin experiența de 20 de ani în administrație publică, cu susținerea echipei PSD”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.