Arsuri pe aproape 90% din suprafața corpului pentru un bărbat care încerca să aprindă focul

Arsuri pe aproape 90% din suprafața corpului pentru un bărbat care încerca să aprindă focul

Autoritățile au fost solicitate să intervină duminică, 21 ianuarie 2018, pentru un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Teioasa, orașul Darabani.

La fața locului, s-a deplasat un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Botoșani, care a constatat faptul că Dorel Ș., care suferă de unele afecțiuni pishice, a vrut să aprindă focul în sobă dar flăcările i-au cuprins hainele. Acesta a mers la un vecin să îi arate ce a pățit, iar omul a sunat de urgență la 112, constatând că tânărul avea arsuri pe întreaga suprafață a corpului.

Cadrele medicale sosite la fața locului i-au acordat primele îngrijiri medicale și l-au transportat de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi. De aici, acesta a fost preluat de un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă pentru a fi transferat la Botoșani.

Victima a fost adusă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Dorohoi, având arsuri pe 90% din suprafața corpului. Deși cadrele medicale au făcut tot posibilul ca acesta să primească cele mai bune îngrijiri medicale și să fie preluat de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă pentru transferul la Botoșani, corpul acestuia nu a mai rezistat și a fost declarat decedat.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Depistat de polițiști în timp ce sustrăgea telefonul unui minor

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.