Adunare festivă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani

Adunare festivă la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a avut loc o adunare festivă cu ocazia Zilei Naţionale a României, la care a participat întreg personalul inspectoratului.

La adunare a fost invitat şi un reprezentant al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale , care a prezentat materiale, însemnări şi documente istorice despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie.

Ziua de 1 Decembrie este ziua în care cinstim, cu pioşenie şi respect nemărginit, faptele eroilor neamului românesc şi în care ne îndreptăm gândurile spre înaintaşii noştri care s-au jertfit pentru ca visul de secole al românilor – Marea Unire – să devină realitate. Autori, părtaşi sau coautori ai efortului militar naţional, deseori prin jertfa supremă, jandarmii au participat din plin la făurirea României Mari, cum au fost prezenţi şi sunt pe fronturile marilor răspunderi naţionale, pentru ordinea, liniştea şi siguranţa poporului, pentru apărarea legii şi a bunelor noastre rânduieli.

Cu prilejul zilei de 1 Decembrie, la nivelul inspectoratului s-au organizat concursuri sportive la tir, şah şi tenis de masă , câştigătorii concursurilor fiind premiaţi de către Asociaţia sportivă „Prutul”, constituită din personalul inspectoratului. Pentru rezultatele bune obţinute în activitate, şase ofiţeri şi 73 de subofiţeri din Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au fost recompensaţi, prin ordin al inspectorului şef, cu mulţumiri şi felicitări.

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a recompensat cu mulţumiri doi ofiţeri şi trei subofiţeri, iar doi subofiţeri au fost înaintaţi la gradul următor prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române. Printre cei înaintaţi în grad se numără şi inspectorul şef, locotenent colonel Moroşanu Constantin, care a fost avansat la gradul de colonel prin ordin al ministrului administraţei şi internelor.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.