Acțiune pe linia menţinerii ordinii și liniștii publice organizată de poliţiştii botoșăneni

Acțiune pe linia menţinerii ordinii și liniștii publice organizată de poliţiştii botoșăneni

În scopul asigurării şi menţinerii unui climat de ordine și siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, în noaptea de 28/29.06.2013, poliţiştii din municipiul Botoşani, sprijiniţi de Serviciul Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, au organizat şi desfăşurat o acţiune în zona Centrului istoric al  municipiului și străzile adiacente, cât și în zonele mai multor cluburi şi baruri cu program prelungit.

Poliţiştii au legitimat 33 de persoane, 10 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice şi au procedat la dispersarea a 5 grupuri de persoane care, prin prezenţă şi comportament, tulburau ordinea şi liniştea publică.

Totodată, 5 persoane - barmani şi personal de pază în cluburi – au fost atenţionate în legătura cu respectarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Poliţiştii rutieri au verificat în trafic 46 de autovehicule, conducătorii auto fiind testaţi alcoolscopic. Au fost constatate şi aplicate 12 sancţiuni contravenţionale cu amenzi însumând 2.200 lei, pentru abateri prevăzute de Legea nr. 61/1991 sau legislaţia rutieră.

De asemenea, pe timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii l-au depistat în trafic pe Ţ. RĂZVAN-GEORGE de 22 ani, din municipiul Botoșani, conducător auto aflat sub influenţa alcoolului şi care a refuzat prezentarea documentelor de identitate şi cele ale autovehiculului pe care îl conducea.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. În cartierul Parcul Tineretului, poliţiştii l-au depistat pe P. IONUŢ  de 21 ani, din municipiul Botoșani, care a produs scandal public şi l-a agresat fizic pe M. I.  de 27  ani,  din municipiu, aflat în staţia taxi „Donici”, distrugând totodată caroseria autoturismului condus de partea vătămată.

La acţiune au participat 23 de poliţişti rutieri, de ordine publică, investigaţii criminale, precum şi din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.