Acţiune a poliţiştilor rutieri în Municipiul Botoşani

Acţiune a poliţiştilor rutieri în Municipiul Botoşani

Poliţiştii Biroului Rutier, în colaborare cu poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică au organizat vineri 29 martie, o acţiune pe raza municipiului Botoşani, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Poliţiştii au fost prezenţi pe mai multe sectoare de drum, prezenţa activă a acestora vizând combaterea indisciplinei pietonilor, combaterea neacordării priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept şi pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului public, precum şi combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

Astfel, ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora depăşind suma de 7.800 de lei.

Totodată, au fost reţinute 2 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

Poliţiştii rutieri acţionează în permanenţă pentru creşterea gradului de disciplină rutieră şi reducerea victimizării prin accidente de circulaţie.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Polițiștii de frontieră curăță Prutul de plase monofilament interzise de lege

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.