Acțiune a polițiștilor botoșăneni pentru verificarea transportatorilor de marfă și persoane și pentru combaterea pirateriei auto
Marți 4 iulie, în intervalul orar 06:00-10:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea transportatorilor de marfă și persoane, precum și pentru prevenirea și combaterea pirateriei auto și infracțiunilor în domeniul silvic.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 56 de persoane și controlate 48 de autovehicule, dintre care 15 autovehicule de transport persoane și 12 de transport marfă.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.
Exemplu:
La data de 4 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Sucevei, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 23 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente de proveniență sau de transport pentru cantitate de aproximativ 4 metri cubi de material lemnos pe care o transporta.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.