Acoperișul unei case din Botoșani cuprins de flăcări din cauza unui scurtcircuit - FOTO

Acoperișul unei case din Botoșani cuprins de flăcări din cauza unui scurtcircuit - FOTO

Un incendiu s-a produs marți, 7 mai 2024, într-o gospodărie de pe strada Ion Pilat, din municipiul Botoșani. Acoperișul unei case s-a aprins de la un scurtcircuit.

În momentul izbucnirii incendiului, în locuință erau proprietara și fiul acesteia. Cei doi au ieșit din interior când au auzit că arde acoperișul și au sunat la pompieri după ajutor.  

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță aparținând SAJ Botoșani. Aceștia au constatat faptul că ardea o parte din acoperișul casei și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întregul imobil.

Proprietara, o femeie în vârstă de 72 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ. Aceasta a refuzat transportul la spital.

Stirea anterioara

Furajele dintr-o gospodărie incendiate, din joacă, de un băiat în vârstă de 6 ani

Stirea Urmatoare

Măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările religioase de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din municipiul Iași în perioada 8-15 octombrie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.