Accident pe drumul Dorohoi - Botoșani: Doi bărbați au ajuns la spital după o depășire „neinspirată” – FOTO

Accident pe drumul Dorohoi - Botoșani: Doi bărbați au ajuns la spital după o depășire „neinspirată” – FOTO

Accident de circulație produs miercuri, 28 octombrie 2018, în jurul orei 16:50, pe drumul Dorohoi – Botoșani, între localitățile Dealu Mare și Saucenița.

Din primele informații, se pare că două autoturisme, un Volkswagen și un Opel, se deplasau dinspre Dorohoi spre Botoșani. Între localitățile Dealu Mare și Saucenița, din motive încă neidentificate, cele două autoturisme au intrat în coliziune, după ce autoturismul Opel a virat stânga pentru a intra într-o curte. În urma impactului, ambele autoturisme au ajuns în afara părții carosabile.

Z. P. F., în vârstă de 41 de ani, șoferul autoturismului Opel, a suferit un traumatism cranian cerebral cu hematom, iar B. A. în vârstă de 25 de ani, pasager în autoturismul Volkswagen, a suferit un traumatism cranian cerebral cu plagă temporală prin izbire. Ambele victime au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Municipal Dorohoi.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță din cadrul SJA Botoșani și un echipaj de poliție care a asigurat zona și au început cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.