Accident grav! O depășire inconștientă a băgat șase persoane în spital!

Accident grav! O depășire inconștientă a băgat șase persoane în spital!

Un grav accident rutier, soldat cu rănirea a şase persoane, a avut loc, duminică după-amiază, pe drumul naţional care leagă municipiul Botoşani de oraşul Săveni.

Accidentul s-a produs din cauza inconstientei unui sofer ce conducea un autoturism Audi, inmatriculat in Austria, si care se deplasa dinspre Saveni spre Botosani. Inainte de Ungureni, conducatorul auto se pare ca a intrat in depasirea unei coloane de masini, desi pe drum era marcaj cu linie continua.

În urma accidentului, cei doi şoferi, dar şi patru pasageri, câte doi din fiecare maşină, au fost răniţi şi au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, patru dintre ei la Spitalul Judeţean, iar doi la Spitalul Săveni.

Politistii criminalisti au ajuns la fata locului si au efectuat masuratori, iar soferul vinovat de producerea accidentului se va alege cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.