Accident GRAV în noaptea de Înviere! Două mașini distruse total și doi tineri au ajuns în comă la spital – FOTO

Accident GRAV în noaptea de Înviere! Două mașini distruse total și doi tineri au ajuns în comă la spital – FOTO

Detașamentul de Pompieri Botoșani a fost alertat cu o oră înainte de miezul nopții. Pompierii s-au deplasat în comuna Bălușeni, la un nou accident.

Mai exact, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență, inclusiv un echipaj SMURD, au mers în satul Draxini, acolo unde un BMW și un Volkswagen Golf s-au izbit violent.

Impactul a fost atât de puternic încât roțile din partea stângă a VW-ului au sărit de pe ax, portiera din față s-a rupt, iar luneta și geamurile din amintita parte s-au făcut țăndări.

Nici BMW-ul nu arăta mult mai bine, automobilul comprimându-se în spate până ce, practic, a cam rămas fără portbagaj.

Cu toate acestea, cele două persoane aflate în Golf nu au avut nevoie de intervenția descarcerării pentru a părăsi mașinile. Și aceasta pentru că în urma izbiturii foarte puternice oamenii ar fi fost aruncați afară din mașină.

În vârstă de 18 și 28 de ani, se aflau totuși în stare extrem de grevă, fiind transportați în comă la spital.

Deocamdată polițiștii trebuie să afle clar cine se afla la volan fiindcă respectivul șofer este probabil vinovatul principal pentru producerea evenimentului rutier.

Potrivit martorilor, VW-ul circula haotic și în mare viteză, părând că nu mai este stăpânit de conducătorul auto. Sursa: botosaneanul.ro

Stirea anterioara

Cum se aprinde, de fapt, Lumina Sfântă. Dezvăluirile unui preot din Ierusalim

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.