41 de elevi care absentau de la cursuri, descoperiți după o acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară

41 de elevi care absentau de la cursuri, descoperiți după o acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului de Ordine Publică, Biroului de Investigații Criminale și Biroului rutier au organizat joi 21 septembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de delincvență juvenilă, creșterii gradului de siguranță a elevilor, precum și pentru prevenirea absenteismului școlar.

Activitățile s-au desfășurat în zona unităților de învățământ, din municipiul Botoșani, prilej cu care au fost identificați 41 de elevi care absentau de la cursuri, fiind  informate unitățile de învățământ de care aparțineau, precum și Inspectoratul Școlar Județean în vederea monitorizării și dispunerii de măsuri conform competențelor.

De asemenea, au fost verificate 11 societăți comerciale, din zona unităților de învățământ, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.000 de lei, 2 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării caselor de marcat electronice. Totodată au fost confiscați 680 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Stirea anterioara

Acțiune în cooperare a polițiștilor de imigrări din Botoșani

Stirea Urmatoare

S-a schimbat legea pentru PFA în România. Au dreptul la schimbare de statut după un an

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.