25 octombrie - Ziua Armatei Române sărbătorită la Botoșani – FOTO

25 octombrie - Ziua Armatei Române sărbătorită la Botoșani – FOTO

Ziua Armatei a fost marcată miercuri, 25 octombrie 2023, printr-un ceremonial militar și religios, organizat de Garnizoana Botoșani la Bustul generalului Gheorghe Avramescu, la Bustul colonel Victor Tomoroveanu și la Monumentul Eroilor Botoșăneni din cel de-Al Doilea Război  Mondial. 
                 
La ceremonial au participat Comandantul Garnizoanei Botoșani, locotenent colonel Ovidiu Damian, primarul municipiului Botoșani, Cosmin -Ionuț Andrei, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, președintele Consiliului Județean, Doina Elena Federovici, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, comandanții unităților militare din garnizoană, reprezentanți ai sistemului național de apărare, siguranță națională și ordine publică, ai Asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, Asociației Veteranilor de război și ai Asociației naționale cultul eroilor "Regina Maria".

Data de 25 octombrie reprezintă un prilej de sărbătoare, fiind o zi de mare însemnătate, o zi în care țara își sărbătorește armata și pe cei care au fost și sunt în slujba ei. Este și ziua în care se cuvine să cinstim memoria celor care, prin sacrificiul suprem, au făcut posibilă îndeplinirea idealurilor naționale.
                      
La 25 octombrie 1944, armata română reușea să elibereze ultima localitate românească de sub ocupație străină: orașul Carei, recucerind astfel teritoriul național pierdut în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940. 

Datorită însemnătății acelui moment, ziua de 25 octombrie a devenit Ziua Armatei României, zi simbol al tuturor bătăliilor și eroilor neamului românesc.

Stirea anterioara

Acțiune de informare derulată de polițiștii rutieri în cadrul săptămânii „Școala Altfel”

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.