224 misiuni ale pompierilor botoșăneni, în minivacanța de 1 Decembrie

224 misiuni ale pompierilor botoșăneni, în minivacanța de 1 Decembrie

În perioada 28 noiembrie – 01 decembrie, pompierii botoşăneni au avut 224 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 56 intervenții pe zi.

S-a intervenit pentru stingerea a opt incendii, acordarea primului ajutor și transportarea la spital a unui număr de 54 persoane rănite ori cu probleme medicale, inclisuv persoane suspecte sau confirmate Covid-19, prevenirea izbucnirii unor incendii în urma unor accidente rutiere, pentru transportul unor persoane supraponderale, deblocarea unor uși de acces în locuințe unde existau persoane care aveau nevoie de ajutor medical, dar și pentru salvarea unor animale din medii ostile vieții.

La aceste evenimente se adaugă 115 activități de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 și 19 misiuni de decontaminare ale autospecialelor folosite la transportul persoanelor confirmate cu COVID- 19.

În contextul creșterii numărului de infectări cu COVID 19 la nivelul județului, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au desfășurat, 75 activități de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, cu precădere, în zone cu aflux de persoane (piețe, târguri, oboare, proximitatea spațiilor comerciale).

Stirea anterioara

Botoșani - Premiul Mentor pentru excelență în educație - ultima lună pentru nominalizări

Stirea Urmatoare

Furtuna Renata, care face ravagii în aceste zile în Europa, se îndreaptă spre România. Va aduce frig, ploi şi vijelii puternice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.