20 de tone de furaje distruse din joacă, la Mihălăşeni

20 de tone de furaje distruse din joacă, la Mihălăşeni

Un băieţel de 7 ani din satul Negreşti, comuna Mihălăşeni, s-a jucat cu chibriturile în apropierea depozitului de furaje din gospodăria vecinilor, incendiindu-l. S-a întâmplat marţi seară.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului la ora 20.32.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, precum şi pompierii voluntari din comună. La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă la clădirile din apropiere.

Incendiul a fost stins în mai puţin de două ore, fiind salvate bunuri materiale în valoare de cca. 48.000 de lei.

Flăcările au distrus cca. 20 de tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la cca. 8000 de lei.

I.S.U. Botoşani recomandă locuitorilor judeţului să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

O săptămână de legendă.... la Teatrul Vasilache

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.