13 septembrie – Ziua pompierilor din România. 176 de ani de la bătălia din Dealul Spirii
În fiecare an, Ziua Pompierilor din România este sărbătorită pe data de 13 septembrie. Astfel, vineri, începând cu ora 12:00, în Parcul Central din orașul Darabani, va avea loc un ceremonial militar, care se va încheia cu defilarea gărzii de onoare, a plutoanelor de pompieri și a tehnicii de intervenție.
Între orele 13:00 – 15:00, în Parcul Central din orașul Darabani, se vor desfășura acțiuni de informare și educare preventivă, exerciții demonstrative și activități interactive, care presupun parcurgerea unui traseu aplicativ, plimbarea cu șenilata și coborârea pe tiroliană. Manifestările sunt organizate cu sprijinul Primăriei Orașului Darabani.
În contextul sărbătoririi a 176 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii și a Zilei Pompierilor din România, pe 13 septembrie a.c., între orele 10:00 – 15:00, subunitățile operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești și Coțușca își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier militar.
Aceștia vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor afla informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Activitățile se vor desfășura în aer liber.
În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.
Îi așteptăm pe cetățeni să participe, în număr cât mai mare, la toate activitățile organizate de ISU Botoșani în orașul Darabani și la sediile subunităților din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești și Coțușca.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.