Viscolul reprogramează examenele studenţilor

Studenţii care au de susţinut examene în perioada asta, dar nu pot ajunge la facultate, din cauza vremii nefavorabile, îşi vor putea reprograma testele, anunţă ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, potrivit Agerpres. În acest sens, conducerea Ministerului Educaţiei a luat legătura cu rectorii universităţilor, pentru a se reglementa această situaţie

"Am vorbit cu toţi rectorii, astfel încât să dăm posibilitatea studenţilor care nu pot să se prezinte la examene să le susţină la o altă dată", a precizat ministrul. Cu totul altă situaţie este la Universitatea Politehnica din Bucureşti, unde cei mai mulţi studenţi locuiesc în căminele acestei instituţii, astfel că nu le va fi greu să ajungă la examene. Pe de altă parte, Universitatea din Bucureşti a anunţat că luni, 27 ianuarie, îşi va suspenda cursurile.

"Ca urmare a condiţiilor meteo nevaforabile, conducerea Universităţii din Bucureşti a hotărât suspendarea activităţii didactice (cursuri, examene) în ziua de luni, 27 ianuarie. Examenele şi cursurile stabilite pentru această dată vor fi reprogramate de comun acord între cadrele didactice şi studenţi", arată comunicatul acestei universităţi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Cosmin Andrei: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.