Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Veselie, colinde şi copilărie într-un concurs organizat la Laurian - FOTO

Veselie, colinde şi copilărie într-un concurs organizat la Laurian - FOTO

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Invatamant

Este greu de găsit un moment mai potrivit pentru a-i lăsa pe copii să se întreacă în bucuria de a cânta şi a dansa, decât cel de dinaintea Sărbătorilor de iarnă. De aceea laurienii, coordonaţi de profesorul Niculina Coromă, s-au gândit că ar fi mai mult decât binevenit un concurs de colinde, urături şi sorcove organizat chiar înainte de vacanţa ce aduce naşterea Domnului şi schimbarea anului.

Aşa s-a făcut că miercuri dimineaţă aproape 400 de elevi din zona Botoşanilor s-au întrecut în a-şi demonstra sensibilitatea, talentul, vocile, priceperile, preţuirea tradiţiilor, dar şi deschiderile de orizont.

Ediţia a IV-a a „Festivalului concurs de datini şi obiceiuri străbune” a trezit interesul elevilor din Colegiul Naţional „A.T., Laurian”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Şcolile Gimanziale nr. 10 şi 14 – „Ştefan cel Mare”, dar şi de la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Vorona.

Cu instrumente muzicale inedite au venit cei mici din cele două gimnazii, în timp ce liceenii s-au întrecut pe ritmuri de chitară, în măiestrie vocală, dar şi în spectacolul culorilor din costumaţiile tradiţionale ale căpriţelor şi mascaţilor, toate „hand-made”. Voci deosebit de frumoase, subţiate pe ici pe colo de emoţii, au etalat frumuseţea colindelor folclorice româneşti dar şi ale altor popoare, trupa Katharsis făcând în acest sens spectacol cu melodii de iarnă greceşti.

„Artiştii lui Moş Crăciun”, alături de trupe ale celor mai „muzicale” clase din Laurian au performat în ritm, veselie şi sensibilitate. Până şi orchestraţia unui cunoscut hit al americanului Michael Jackson şi-a făcut loc în spectacol printr-un colind intitulat „Doar Crăciunul ne-a mai rămas”.

La capitolul datinilor şi obiceiurilor de iarnă, însă, au dat lecţii, şi de această dată, voronenii. Căluşarii s-au înfrăţit cu caprele şi cu mascaţii, urşii cu dansatorii, iar ţiganii cu colindătorii, astfel încât spectacolul să fie total, foarte atent şi profesionist pregătit, într-o tradiţie pentru care locuitorii comunei Vorona sunt deja celebri în întreaga ţară.

Toţi copiii au fost răsplătiţi, coşurile cu colaci, portocale şi bomboane oferite de sponsori fiind mereu reumplute de organizatori, iar diplomele au fost împărţite frăţeşte, astfel încât să ajungă în fiecare din cele cinci unităţi de învăţământ participante în concurs.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Invatamant: Alte articole din Botosani