Unitățile de învățământ preuniversitare se pot înscrie în programul „Patrula de Reciclare”

Unitățile de învățământ preuniversitare se pot înscrie în programul „Patrula de Reciclare”

În perioada 15 octombrie – 9 noiembrie, unitățile de învățământ pre-universitar sunt invitate sa se înscrie în programul educaţional de protecție a mediului ”Patrula de reciclare”, inițiat de Asociaţia Română pentru Reciclare – RoRec.

Programul se desfășoară în București și în următoarele județe: Argeș, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

Peste 150 de unități de învățământ s-au înscris deja în program, în primele 3 zile.

Realizat de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec în parteneriat cu Primăriile şi Inspectoratele Şcolare Judeţene, Patrula de reciclare reprezintă un program educaţional de protecţie a mediului, centrat pe colectarea şi reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în unităţile de învăţământ. Proiectul urmărește încurajarea obiceiului de colectare selectivă a acestui tip de deșeuri pentru a contribui la atingerea obiectivelor cantitative impuse de normele europene, anume de 4 kilograme/locuitor/anual, ajută elevii să înţeleagă unele dintre cauzele poluării mediului, să conştientizeze faptul că reducerea acestora depinde de fiecare dintre noi și să devină ambasadorii acestui mesaj ecologic în comunitățile lor.

Aproximativ 650 de unități de învățământ și peste 23.000 de copii și adolescenți sunt așteptați să se alăture acestei mișcări de voluntariat care contribuie, cu rezultate palpabile, la protejarea mediului și binele comunităților, promovând colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice.

Înscrierea se realizează online, pe pagina http://www.rorec.ro/ro/patrula-de-reciclare, de către cadrele didactice desemnate ca profesori coordonatori ai Patrulei de reciclare în unitățile de învățământ participante.

În toate unităţile de învăţământ înscrise, grădiniţe, şcoli şi licee, agenții Patrulelor de reciclare vor fi încurajați să își exprime creativitatea și interesul față de protejarea naturii prin activități artistice, acțiuni ecologiste, campanii de informare a publicului și colectare de DEEE. In fiecare școală participantă vor fi amplasate containere de colectare și toţi copiii înscrişi în program vor primi broşuri adaptate nivelului lor de vârstă, care să le ofere informațiile esențiale referitoare la importanța colectării și reciclării DEEE.

Prima ediție a Patrulei de Reciclare s-a încheiat în luna iunie a acestui an, cu rezultate notabile: peste 17.000 de copii și adolescenți din 206 școli și grădinițe din 7 județe au reușit să colecteze, împreună, peste 42.000Kg DEEE, au conceput și pus în practică sute de activități de conștientizare și promovare a colectării responsabile. Recordul este deținut de Școala ”George Emil Palade” din Ploiești, care a strâns 2.596,6 kg DEEE, cea mai mare cantitate colectată de o unitate de învățământ din țară.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.