Taxele de şcolarizare pentru studenți nu vor mai putea fi schimbate pe perioada ciclului de studii

Taxele de şcolarizare pentru studenți nu vor mai putea fi schimbate pe perioada ciclului de studii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea art. 9 alin. (1) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, transmite news.ro. Astfel, cuantumul taxelor de şcolarizare va fi comunicat viitorilor candidaţi din timp, iar taxele de studii să nu poată fi modificate de instituţiile de învăţământ superior pe perioada unui ciclu de studii, pentru aceeaşi promoţie de studenţi.

„În instituţiile de învăţământ superior de stat învăţământul este gratuit, pentru cifra de şcolarizare aprobată anual prin hotărâre a Guvernului, şi cu taxă. Cuantumul taxei de şcolarizare este propus de consiliul de administraţie, aprobat de senatul universitar şi se aduce la cunoştinţa candidaţilor la data publicării ofertei educaţionale, conform Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi de doctorat”, prevede legea promulgată de către şeful statului.

Pe 20 februarie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul iar Senatul l-a adoptat pe 18 martie, ca for decizional.

Stirea anterioara

Furtuna Renata, care face ravagii în aceste zile în Europa, se îndreaptă spre România. Va aduce frig, ploi şi vijelii puternice

Stirea Urmatoare

Dan Șlincu, PSD: „Crește salariul minim și se majorează indemnizațiile pentru copiii şi adulţii cu handicap grav”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.