Sindicaliştii din învăţământ amână greva generală

Sindicaliştii din învăţământ amână greva generală

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă printr-un comunicat că a amânat declanşarea grevei generale până în al doilea semestru al anului şcolar, întrucât consultarea membrilor FSLI pentru grevă nu a putut fi încheiată înainte de dezbaterea proiectului bugetului de stat în plenul Parlamentului. Greva generală a fost amânată pentru semestrul al-II-lea.

FSLI spune că a început din 25 noiembrie referendumul de consultare a membrilor de sindicat, prin care aceştia să-şi exprime opţiunea privind greva generală începând cu 9 decembrie, data la care, „dacă lucrurile ar fi decurs normal din punct de vedere politic", ar fi trebuit să intre în dezbaterea Plenului Parlamentului proiectul bugetului de stat pe anul 2014.

„Scandalul politic la nivel înalt generat tocmai de acest proiect de lege a condus la adoptarea, în mod nejustificat, a Legii Bugetului de Stat pe anul 2014, după mai puţin de 20 de ore de dezbatere în Parlament. Având în vedere timpul scurt pe care l-au avut la dispoziţie sindicatele afiliate pentru a-i consulta pe toţi cei 173.000 de membri, nu s-a reuşit consultarea în integralitate a tuturor acestora. Conform datelor primite de la sindicatele afiliate, din cei aproximativ 70 la sută din membrii consultaţi, aproximativ 50 la sută s-au exprimat pentru declanşarea grevei generale începând cu 9 decembrie 2013", se arată în comunicatul citat. Integral pe cotidianul.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.