Profesori prinși copiind la examenul de definitivat. Vezi ce metode aveau cadrele didactice

Profesori prinși copiind la examenul de definitivat. Vezi ce metode aveau cadrele didactice

Două cadre didactice din Galaţi care au susţinut joi definitivatul au fost date afară din examen, după ce au fost surprinse în timp ce copiau. De asemenea, în Suceava, un candidat a fost eliminat din examenul de definitivat după ce a fost prins având o fiţuică în bancă.

O profesoară de muzică a folosit fiţuici şi a fost surprinsă de profesorul supraveghetor, iar un alt candidat a fost găsit cu o cască în ureche.

„Este trist că le cer elevilor lor corectitudine, iar profesorii sunt amatori de asemenea lucruri, în condiţiile în care sunt camere de luat vederi peste tot şi au fost avertizaţi în repetate rânduri. Şi anul trecut am avut, din nefericire, asemenea situaţii", a spus adjunctul şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Diana Bulai, potrivit Agerpres.

Un număr de 226 de cadre didactice au susţinut probe scrise pentru 28 de discipline şcolare la examenul de definitivat. La acest examen au participat toţi candidaţii care au trecut de prima etapă a examenului naţional de definitivat, desfăşurată în perioada ianuarie - iunie. În prima fază, cadrele didactice au avut parte de două inspecţii speciale la clasă.

La Galaţi, proba scrisă s-a desfăşurat la Şcola Gimnazială nr.2, iar pentru prima dată candidaţii vor trebui să obţină minim media 8 pentru a-şi păstra locul de titular în învăţământul preuniversitar. Examenul a fost supravegheat de profesori şi camere video.

Suceava: Candidat la definitivat eliminat din examen după ce a fost prins cu o fiţuică în bancă

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, a declarat că pentru examenul de difinitivat s-au înscris 271 de candidaţi, din care 20 au absentat, iar un candidat de la disciplina educaţie fizică a fost eliminat din examen după ce a fost prins având o fiţuică în bancă.

Hacman a spus că testarea a fost susţinută de cadrele didactice stagiare pentru 38 de specializări în centrul de evaluare organizat la Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava, iar tezele vor fi corectate în şase centre din ţară.

Potrivit Mediafax, ea a precizat că cei mai mulţi candidaţi au fost la Limbi străine - 42, Limba română - 27, învăţători - 37, educatori - 28, educaţie fizică - 31 şi matematică - 18.

Rezultatele examenului de definitivat vor fi făcute publice pe 23 iulie, iar în intervalul 23-24 iulie vor fi depuse contestaţiile. Acestea vor fi soluţionate în perioada 25 - 26 iulie, iar pe data de 27 iulie vor fi făcute publice rezultatele finale.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.