Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a fost astăzi alături de elevii botoşăneni în prima zi de şcoală.

Primarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a fost astăzi alături de elevii botoşăneni în prima zi de şcoală.

Primarul a participat la manifestările dedicate deschiderii noului an şcolar de la Colegiul Economic „Octav Onicescu”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Liceul de Artă „Ştefan Luchian” şi Şcoala Gimnazială Nr. 6.

Acesta şi-a manifestat bucuria şi emoţia de a fi astăzi alături de elevi, le-a urat mult succes şi totodată a asigurat cadrele didactice de tot sprijinul Primăriei Municipiului Botoşani pentru desfășurarea în bune condiții a actului pedagogic.

„Educaţia face diferenţa între un om complet şi unul incomplet. Un om care poate fi independent, care poate fi pe picioarele sale, care poate  să ia decizii singur, în cunoştinţă de cauză, care poate să-şi făurească o carieră, pentru că nu uitaţi, peste puţin timp nu veţi mai fi întreţinuţi de părinţii voştri şi de familia voastră. Va trebui să vă faceţi o familie, un drum în viaţă şi doar educaţia vă poate ajuta să realizaţi acest lucru. Realitatea ne demonstrează că nu banii, nu poziţia socială, ci educaţia face diferenţa şi din ce în ce mai mult va face diferenţa. Vă rog să beneficiaţi din plin de aceşti ani, pentru că nu vă veţi mai întâlni cu asemenea ocazii în care aveţi timp doar pentru voi, timp pe care îl puteţi aloca pentru a vă forma. Citiţi cât mai mult, aplecaţi-vă cât mai mult către cunoaştere, beneficiaţi de profesorii extraordinari pe care îi aveţi”, a transmis Ovidiu Portariuc.

Primăria Municipiului Botoşani a acordat o importanţă deosebită învăţământului, încercând şi în acest an să aloce fonduri pentru investiţiile din acest domeniu, pentru reabilitarea şcoliilor şi liceelor din municipiu, iar în următorii ani alocarea de fonduri pentru învăţământ va continua pe măsura posibilităţilor bugetare.

„Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” a fost inclus pe o listă aprobată de Guvern pentru ca sala de sport să intre într-un proces de renovare, în cât mai scurt timp. Este o nevoie extraordinară  de a asigura o bază materială, pentru un act educaţional de calitate”, a precizat primarul municipiului Botoşani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.