Peste 80 de unități de învățământ din județ participă la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Peste 80 de unități de învățământ din județ participă la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani publică lista celor 86 de unități de învățământ preuniversitar eligibile care au răspuns invitației de participare la Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – inițiat de Ministerul Educației – face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.

Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 dintr-un total de 3.235 de unități de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar, identificate prin proiectul „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, intervenție și compensare pentru a crește participarea școlară”.

Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de 3 ani.

MATE conține un set de instrumente pentru identificarea timpurie a elevilor în risc de abandon și înregistrarea acestora în SIIIR, planificarea și implementarea unor măsuri de prevenire și reducere a abandonului la nivelul școlii.

Toate declarațiile de intențievor fi evaluate, urmând ca unitățile de învățământ preselectate să fie invitate să depună o propunere de proiect care va include, în mod obligatoriu, și o analiză de nevoi.

LISTA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN JUDEȚUL BOTOȘANI ELIGIBILE PENTRU PROGRAMUL NAȚIONAL PENTRU REDUCEREA ABANDONULUI ȘCOLAR – PNRAS

1.    LICEUL "DEMOSTENE BOTEZ" TRUŞEŞTI
2.    LICEUL "ȘTEFAN D. LUCHIAN" ȘTEFĂNEȘTI
3.    LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BOTOȘANI
4.    LICEUL DE ARTĂ "ȘTEFAN LUCHIAN" BOTOȘANI
5.    LICEUL TEHNOLOGIC "AL. VLAHUȚĂ" ȘENDRICENI
6.    LICEUL TEHNOLOGIC "NICOLAE BĂLCESCU" FLĂMÂNZI
7.    LICEUL TEHNOLOGIC "ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT" VORONA
8.    LICEUL TEHNOLOGIC BUCECEA
9.    LICEUL TEHNOLOGIC COŢUŞCA
10.    LICEUL TEHNOLOGIC PLOPENII MARI
11.    LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI
12.    LICEUL TEORETIC "ANASTASIE BAȘOTĂ" POMÂRLA
13.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ACADEMICIAN ALEXANDRU ZUB" VÂRFU CÂMPULUI
14.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXANDRU IOAN CUZA" DOROHOI
15.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "DAN IORDĂCHESCU’’ HLIPICENI
16.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE BRANDZĂ" VIIŞOARA
17.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DIMITRIE POMPEIU" BROSCĂUŢI
18.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ELENA RAREȘ" BOTOȘANI
19.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "EPISCOP DOCTOR PARTENIE CIOPRON’’ PĂLTINIȘ
20.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "GH. POPOVICI’’ LOZNA
21.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE COMAN’’ BRĂEŞTI
22.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOAN CERNAT’’ HAVÂRNA
23.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "IOAN MURARIU’’ CRISTINEȘTI
24.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION BOJOI" FLĂMÂNZI
25.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "LEON DANAILĂ" DARABANI
26.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MARIA ENESCU COSMOVICI’’ MIHĂILENI
27.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI CONSTANTINEANU" DOROBANȚI
28.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" IPOTEȘTI
29.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAIL SADOVEANU" DUMBRĂVIȚA
30.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE CĂLINESCU’’ COŞULA
31.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE IORGA’’ DERSCA
32.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ "OCTAV BĂNCILĂ" CORNI
33.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTUL NICOLAE" BOTOȘANI
34.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "SPIRU HARET" DOROHOI
35.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ȘTEFAN CEL MARE" BOTOȘANI
36.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ȘTEFAN CEL MARE" DOROHOI
37.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ "TEOFIL VÂLCU" HĂNEȘTI
38.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ "TIBERIU CRUDU" TUDORA
39.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ "TUDOR VLADIMIRESCU" ALBEŞTI
40.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ADĂŞENI
41.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ALBEŞTI
42.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 AVRĂMENI
43.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BĂLUŞENI
44.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 BLÂNDEŞTI
45.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CĂLĂRAŞI
46.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CÂNDEŞTI
47.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CONCEŞTI
48.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 COPĂLĂU
49.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CORDĂRENI
50.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CORLĂTENI
51.    ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CRISTEŞTI
52.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DÂNGENI
53.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DIMĂCHENI
54.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DOROHOI
55.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DUMENI
56.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GORBĂNEȘTI
57.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 HILIȘEU-HORIA
58.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 HUDEȘTI
59.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 LEORDA
60.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 LUNCA
61.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MIHĂLĂȘENI
62.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 MILEANCA
63.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 PRĂJENI
64.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RĂUSENI
65.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 RIPICENI
66.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ROMA
67.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ROMÂNEȘTI
68.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SANTA MARE
69.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SĂVENI
70.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SULIȚA
71.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ȘTIUBIENI
72.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 UNGURENI
73.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 UNȚENI
74.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VĂCULEȘTI
75.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VLĂDENI
76.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VLĂDENI-DEAL
77.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VORNICENI
78.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 13 BOTOȘANI
79.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 BOTOȘANI
80.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 DOBÂRCENI
81.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 DURNEȘTI
82.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 MANOLEASA
83.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 MITOC
84.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 ORĂŞENI-DEAL
85.    ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 RĂDĂUȚI-PRUT
86.    ȘCOALA PROFESIONALĂ "SFÂNTUL AP. ANDREI" SMÂRDAN

Stirea anterioara

Șofer în stare de ebrietate descoperit de polițiști în trafic

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.