O echipă a laurienilor, așteptată la Sorbona pentru a primi un premiu

O echipă a laurienilor, așteptată la Sorbona pentru a primi un premiu

Profesorul Gabriela Mangîr, împreună cu 6 elevi de clasa a XII-a a profilului bilingv franceză din Colegiul AT Laurian au reușit să câștige un concurs internațional al cărui premiu va fi înmânat la Sorbona.

Competiția a fost organizată cu ocazia sărbătoririi bicentenarului Societății de Geografie franceze,  alături de Académie de Sciences Politiques et Morale și nu a fost un concurs școlar, competitorii neavând o limită de vârstă pentru participare. Echipa laurienilor a realizat un film de promovare a Botoșanilor și a curiozităților sale geografice, pentru care s-a făcut o cercetare documentară pe teren, în locuri precum Vorona, Oneaga sau Ipotești. Materialul are la bază un scenariu realizat de elevi, cu subtitrare în franceză, și prezintă Botoșanii cu locurile sale frumoase, mai mult sau mai puțin cunoscute, dar și cu inițiativele tinerilor de protejare a acestora, plantarea pomilor, florilor și ecologizarea fiind doar câteva. Filmulețul va fi publicat pe site-ul Societății de Geografie din Franța în perioada imediat următoare.

„J’ai le plaisir de vous annoncer que la candidature des élèves du Collège National A.T. Laurian" Botosani, Roumanie (19, rue N. Iorga, Botosani), dans la catégorie Film, a obtenu le Grand Prix L’amour de la géographie”, au scris organizatorii către laurieni, invitându-i pe 15 decembrie în marele amfiteatru al celebrei universități din Sorbona pentru înmânarea premiului.

„Primăria Botoșani susține financiar deplasarea echipei la Paris și doresc să mulțumesc pe această cale pentru sprijin. Suntem bucuroși și nerăbdători să vizităm Sorbona și să primim premiul.”, sunt cuvintele lui Gabi Mangîr, profesorul care, anul acesta, a primit distincția Palmes Academiques, de la  Laurence Auer, ambasadorul Franței în România.

Stirea anterioara

Clipe dramatice pentru cântăreața Elena Gheorghe. Ea și 11 membri ai familiei, infectați cu Covid „Am trecut prin toate stările”

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.