Manifestare dedicată zilei francofoniei și dialog cetățenesc european la Școala gimnazială nr. 12 Botoșani

Manifestare dedicată zilei francofoniei și dialog cetățenesc european la Școala gimnazială nr. 12 Botoșani

Miercuri dimineață, la Școala gimnazială nr. 12 Botoșani, a avut loc o manifestare dedicată Zilei francofoniei și dialogului cetățenesc european.

Circa 200 de elevi, frumos costumați în tricouri vesele (între care am recunoscut drapelul României și al Franței), au oferit un scurt și dinamic spectacol în holul școlii devenit neîncăpător. Spectatori: colegi de-ai lor, profesori, invitați. Spectacolul a cuprins cântece și poezii în limba franceză (recitări cu titlul ”Picnic haiku”), dansuri cu elemente acrobatice. Apoi participanții au făcut fotografii în curtea școlii alături de drapelul rețelei Europe Direct.

Partener al evenimentului - Centrul Europe Direct Botoșani care a oferit elevilor publicații și a distribuit chestionare pentru părinți în cadrul dialogurilor cu cetățenii susținute de Comisia Europeană.

Au participat elevi din clasele a V-a (A, B și C), a VI-a (A și B), a VII-a (A, B și C) și a VIII-a A. Profesori organizatori: Daniela Hlihor, consilier educativ, Veronica Ilaș, Manuela Drobotă și Cristian Madon.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din Invatamant