Liceul de artă „Ştefan Luchian”: Clasă de teatru înfiinţată din anul şcolar viitor

Liceul de artă „Ştefan Luchian”: Clasă de teatru înfiinţată din anul şcolar viitor

Mai multe licee din Botoşani îşi vor schimba profilele, a anunţat Ada Macovei, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Potrivit acesteia, Liceul de artă “Ştefan Luchian” doreşte ca din anul şcolar viitor să introducă specializarea teatru, în clasa IX-a de liceu, scrie botosaninews.

“Încercăm să identificăm împreună cu directorii noi clase, noi specializări, noi profile pe care le pot autoriza. Salut în această direcţie o iniţiativă foarte frumoasă a Liceului de artă, care doreşte să înfiinţeze o clasă de teatru, având în vedere că noi avem, la Botoşani, şi teatru de păpuşi şi Teatrul Mihai Eminescu, precum şi numeroase cluburi de teatru. Mia există şi alte propuneri din partea directorilor de învăţământ liceal. le vom analiza şi împreunp vom identifica soluţia, astfel încât să se diversifice puţin paleta specializărilor la care pot opta e4levii de clasa VIII-a”, a spus Ada Macovei.

Noile specializări vor fi prezentate anul acesta la Târgul liceelor, dar şi în broşura care va fi acordată gratuit elevilor de clasa VIII-a.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.