I.S.U. Botoşani vizitat de mii de elevi în săptămâna “Şcoala altfel”

I.S.U. Botoşani vizitat de mii de elevi în săptămâna “Şcoala altfel”

Peste 3.000 de elevi botoşăneni de toate vârstele au învăţat de la pompieri cum să-şi protejeze cel mai valoros bun: viaţa. Lecţiile le-au fost predate pe timpul vizitelor din săptămâna 2 – 6 aprilie, la subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani, Dorohoi, Săveni, Truşeşti şi Ştefăneşti. Micuţii au avut ocazia să-i cunoască îndeaproape pe pompieri şi au ascultat cu atenţie fiecare prezentare a misiunilor pe care angajaţii I.S.U. Botoşani le desfăşoară pentru protecţia şi salvarea cetăţenilor.

Totodată, ei au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare.

Vizibil emoţionaţi, copiii au purtat pe rând casca de protecţie, au folosit pentru prima dată pistolul cu apă şi au urcat în autospecialele de intervenţie. Cei mai curajoşi au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat. De asemenea, elevii au văzut cum arată elemente ale muniţiei rămase neexplodate şi au învăţat ce trebuie să facă atunci când le descoperă.

Vizitele din această săptămână se încadrează în activităţile de informare preventivă, derulate de I.S.U. Botoşani, având ca grup ţintă copiii, în vederea dezvoltării de către aceştia a unui comportament preventiv. Prin aceste activităţi, inspectoratul s-a alăturat, în calitate de partener la nivel judeţean, proiectului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, intitulat „Şcoala altfel”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.