Elevii Liceului de Artă se alătură campaniei de colectare a ajutoarelor pentru populaţia afectată de zăpezi

Elevii Liceului de Artă se alătură campaniei de colectare a ajutoarelor pentru populaţia afectată de zăpezi

Elevii de la Liceul de Artă “Ştefan Luchian” din Botoşani au ales să se alăture şi ei, după posibilităţi, campaniei de colectare de bunuri pentru a ajuta persoanele greu încercate de evenimentele meteo din ultima perioadă.

La solicitarea Instituţiei Prefectului şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean, luni, 13 februarie 2012, membrii Consiliului Şcolar al Elevilor din Liceul de Artă au reuşit să se mobilizeze într-un timp foarte scurt şi să-i mobilizeze şi pe colegii lor. Astfel, luni după amiază, reprezentanţii Consiliului Şcolar al Elevilor, însoţiţi de două cadre didactice, au adus la punctul de colectare deschis la Casa Armatei produse alimentare neperisabile: făină de grâu, făină de porumb, ulei, conserve, paste făinoase, dar şi dulciuri pentru copiii care suferă în această perioadă, toate achiziţionate din donaţiile făcute pe parcursul a doar 4 ore. Campaniei derulate de aceşti elevi inimoşi s-au alăturat nu doar colegii lor, dar şi cadrele didactice şi personalul auxiliar al Liceului de Artă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Furtuna Renata, care face ravagii în aceste zile în Europa, se îndreaptă spre România. Va aduce frig, ploi şi vijelii puternice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.