Elevi învățați să salveze vieți și în vacanță - FOTO

Elevi învățați să salveze vieți și în vacanță - FOTO

Să știi să acorzi primul ajutor sau cum să te comporți în situații critice pentru tine ori pentru alții este foarte important. La fel de important este ca în cazul unei situaţii de urgenţă, să fie anunțate de îndată autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112. În astfel de cazuri fiecare secundă contează!

Lecțiile, care cu siguranță îi vor ajuta la momentul potrivit, au fost predate, astăzi, de pompierii botoșăneni celor peste 100 de copii de la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” din Iași, care își petrec vacanța la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa Botoșani.

Salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită.
Cu ajutorul manechinelor, Mirabela Ciaia și Simona Cărbunaru, voluntari în cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, i-au învățat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor în caz de înec și nu numai.

Pompierii au răspuns invitației profesorilor ieșeni și au urmărit ca activitatea de informare și educare preventivă să fie interactivă.

Pe timpul acestei acțiuni, au fost distribuite și materiale de informare preventivă din cadrul campaniei naționale „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale”, cu următoarele recomandări:
Nu vă jucați în apropierea căilor ferate electrificate și nu vă urcați pe vagoanele staționate! Este pericol de electrocutare!
Dacă vedeți un panou electric deschis, nu îl atingeți. Îndepărtați-vă și chemați imediat un adult. Există pericol de electrocutare!
Atenție, părinți! Aveți grijă de siguranța copiilor!
Nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni.
Nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere.
Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător.
Nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere în care prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii.
Verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru.
La aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale.
Asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale.
Asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic.
Instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze.
Achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.

Stirea anterioara

Se schimbă regulile de circulaţie. Sensul giratoriu nu va mai fi considerat intersecţie

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.