Echipa Colegiului  Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani a obţinut locul III la etapa naţională a concursului „Lider European”

Echipa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani a obţinut locul III la etapa naţională a concursului „Lider European”

Echipa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani a obţinut locul III la etapa naţională a concursului „Lider European”, organizat de Agenţia „Chelgate” România, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Proiectul care a reprezentat judeţul Botoşani în etapa naţională a concursului se numeşte PRO(T)EU şi  îşi propune, ca printr-o serie de subproiecte, să crească potenţialul competitiv al individului prin colaborare şi implicare. Este un proiect-umbrelă care urmăreşte, între altele, creşterea numărului de voluntari şi a gradului de implicare activă a elevilor şi autocoordonarea eficientă, indiferent de clasă, în activităţi extraşcolare cu impact controlat, în care să fie implicaţi beneficiari cât mai diverşi din comunitatea locală.

Componenţa echipei C.N. "Mihai Eminescu":

1.Hodoroabă Bianca-clasa a XI-a F

2.Munteanu Cezara-clasa a XI-a G

3.Hrițcu Diana-clasa a XI-a D

4.Ciubotariu Claudia-clasa a XI-a G

Profesor îndrumător, Adriana Jurma.

Programul Lider European  face parte din campania „Europa – casa noastră” şi se adresează elevilor din clasele a XI-a din cadrul a 16 licee selectate din oraşele Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Cluj, Făgăraş, Constanţa, Timişoara, Arad.

Din fiecare oraş au fost selectate câte 2 licee care s-au înscris în competiţia proiectelor.

În fază naţională a competiţiei, primele trei proiecte câştigătoare care au demonstrat realizarea unor activităţi viabile şi că au implicat un număr adecvat de voluntari, primesc 500 Euro finanţare din partea Reprezentanţei Comisiei Europene în România pentru a fi continuate sau extinse. Cele cinci menţiuni au  valoarea de maximum 100 Euro, în cărţi şi alte materiale educaţionale.

Juriul la etapa locală Botoşani:

Juriul a fost format din:  Raluca Bălăşcău – reprezentant al Asociaţiei „B-Right” Media, Radu Căjvăneanu, coordonator voluntar Centrul Europe Direct Botoşani (preşedinte), Ioana Matfeev (jurnalist,consilier al Primarului Cătălin Mugurel Flutur), Lucia Olaru – Nenati, scriitor şi  Marian Rotaru, jurnalist – Monitorul de Botoşani.

Clasamentul  final:

Castigătorii premiilor etapei naţionale a programului Lider European sunt:

1. Echipa Colegiului Naţional "Doamna Stanca" din Făgăraş cu proiectul "Să fii copil pentru încă o zi!";

2. Echipa Colegiului Naţional „Ana Aslan” din Cluj Napoca cu proiectul „Copacul din viaţa mea”;

3. Echipa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani cu proiectul „Pro(t)eu”

Menţiune speciala:

Echipei Grupului Şcolar „Iuliu Maniu” din Arad pentru proiectul „Europeni prin fapte”.

Mentiuni

Echipei Colegiului Naţional „ Mircea cel Bătrân” din Constanţa pentru proiectul „Zâmbeşte dulce”;

Echipei Colegiului Naţional „Grigore Moisil” din Bucureşti pentru proiectul „Parteneri pentru copil”;

Echipei Colegiului Naţional din Iaşi pentru proiectul „Cetăţenie activă, provocare la cultură”;

Echipei Colegiului Naţional „CD Loga” din Timişoara pentru proiectul „Carte pentru viitor”;

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.